Chemarea desertului

Marocul este un teritoriu care imbina in mod armonios muntii, desertul, studiourile de filmare, orasele imperiale, tarmul la Atlantic si interpretii de gnaua.

Cheile Todra

Dupa plecarea de la Ait Benhaddou, ne-am intors in Ouarzazate de unde am luat autobuzul spre Tinerhir, orasul din care se porneste spre Cheile Todra, strabatand un sir de sate saracacioase, vesnic animate. Stancile reprezinta platoul de la poalele High Atlas, iar inaltimea ajungea pana la 300m. Drumul pana la hotelurile din apropierea cheilor este presarat cu oameni care acosteaza turistii oferindu-le cazare sau facand reclama la vreun restaurant din apropiere. Tonul ferm trebuie folosit, iar scopul trebuie sa ramana unul din ultimile hoteluri/case de oaspeti din ultimul sat dinainte de chei, Tamtattouchte. Dimineata, la pornirea in traseu va veti bucura de acest avantaj. Cheile se pot strabate in 2-3 ore, fara dificultate, iar amatorii de alpinism gasesc trasee foarte variate. Sunt multi ghizi amatori sa va arate drumul, dar chiar nu e nevoie, nu ai ce poteca sa pierzi. In afara de chei nici nu e altceva de vazut, poate doar intinderea de palmieri. De asemenea sunt posibile intalniri cu nomazii care nu vor ezita sa serveasca ceai trecatorilor, din paharele lor spalate de ploaie sau sa pozeze in amintiri de vacanta.

Dunele de la Erg Chebbi

Cheile Todra sunt un punct important de tranzit spre desert. O alta ruta posila este venind dinspre Fes spre sudul saharian. Din Tinerhir se poate lua un nou autocar spre Erfoud si apoi taxi pana la Merzouga. In taxi nu este exclus sa se urce multi alti calatori, bastinasi sau nu, astfel ca spatiul e limitat si din cand in cand insotitorii ii fac atenti pe oaspeti la drum: “Mirage!” – vezi un ochi de apa la capatul soselei, dar pe masura ce te apropii, ochiul dispare si lasa loc astfaltului care pare ca dogoreste. Ulterior am mai vazut si in Bucuresti, dar in Maroc am invatat sa disting in zare ochiul imaginar de apa. Oamenii sunt foarte draguti, chiar cei care au fizionomii mai putin prietenoase, sunt foarte insistenti, insa odata ales “furnizorul” de cazare, sau taxiul, se relaxeaza si incep sa povesteasca despre zona sau te intreaba ei diverse lucruri despre tara din care vii. Sunt mai multe zone prin care se poate face intrarea in Sahara, insa dunele de la Merzouga, fiind mai numeroase, sunt si cele mai cunoscute, .

Noi am ales o excursie de doua zile, insa desertul merita o excursie intreaga, vreo sapte zile ar fi perioada ideala in care sa intri in ritmul de mers, sa uiti de preocuparile de acasa sau ivite pe parcursul calatoriei. Este foarte liniste si doar niste turisti galagiosi mai pot strica senzatia, desi intalnirile sunt destul de rare, desertul e destul de mare pentru toata lumea. Camilarul are mai multe roluri, pe langa acela de a conduce camilele si orietarea in desert. El trebuie sa pregateasca mancarea si uneori asigura si partea de entertainment. Al nostru avea niste tobite – numite jambi si tamtam pe care le-am incercat si noi, si ne-a cantat cantece despre desert. Uneori aveam impresia ca-si dorea sa intervina in linistea adanca si scotea niste sunete ciudate. Tot el ne-a sculat la primele ore ale diminetii pentru a prinde rasaritul. A pus si niste muzica ambientala ca sa marcheze momentul. Am excaladat o duna mai inalta si ne-am ales pozitiile ca la spectacol. Pe alte dune departe se zareau alti oameni pregatiti pentru acelasi eveniment. Ne-a cuprins frigul, dar privelistea a meritat. Apoi am mancat ceva si am pornit din nou la drum. Mi-am reluat pozitia de calarie pe care o deprinsesem in ajun si am fost bucuroasa ca mai aveam in fata inca o zi prin desert.

sursa